Person:Iosif Galowich (1)

- În copia dupã certificatul de nastere luatã de la Oradea în vara 2000 data de nastere este 17 martie 1900. Dar tot acest act este completat gresit cu data mortii. - Extras din Registrul stãrii civile Oradea pentru nãscutii din anul 1900, eliberat la 25-02-1950 cu nr. 326, de cãtre Biroul notarial. - Certificat de cãsãtorie nr. 39275/ 27 oct. 1951 (copie dupã original) - religie catolicã - Cu ocazia vizitei la Constanta in 1999 iulie, am întâlnit-o pentru ultima oarã pe Vitu. Asteptând sã intre la spital pentru consultatie, mi-a povestit istoria bunicii mele, mama ei, Iolanda. Sc riu mai jos ce am tinut minte atunci din povestirea ei:

"În timpul primului razboi mondial, era infirmierã pe câmpul de luptã. Mergând dupã rãniti ajutatã de un câine, a dat si peste cel care avea sã fie sotul ei, Stoica Manea. I-a dat primele in grijiri si l-a dus la spital. Lui Stoica, bunicul meu, se pare ca i-a plãcut mult Iolanda, pentru ca dupã aceea s-a gândit tot timpul la ea. Dupã sfârsitul rãzboiului si Unirea cea mare, a încercat tot timpul sã dea de ea. "

Maria Tamas povesteste (septembrie 2002): "Stoica si Iolan s-au întâlnit dupã razboi la Oradea. Stoica a cãutat-o în Oradea, unde stia ca locuieste - la acea data, familia ei era în Oradea. Au ajuns în Constanta mult mai târziu, dupã ce au locuit în primii ani de cãsãtorie la mosia parintilor lui Stoica, cerealisti din Bãrãgan (Fãcãieni, Ialomita). Iolanda a pierdut 3 copii (un

bãiat si douã fete) la nastere si, neputându-se adapta la viata la tara, au plecat în Bucuresti. Datoritã frecventelor mutãri cu garnizoana ale lui Stoica, (Cernãuti, Craiova, etc.) Au fost ne

voiti sã cãlãtoreascã mult, iar bunica îsi dorea stabilitate. Cu toate ca intre timp se stabilizerã la Giurgiu rudele ei (tanti Wilma), ei au ales Constanta."

Stoica a fost ofiter de cavalerie. Bunica povestea ca Stoica era functionar la "Corporatie" (casa de asigurãri, probabil). Acolo a lucrat dupã ce s-a pensionat. Au reusit sã construiascã o casã frumoasã, cu mult teren si pomi (caisi, pruni Reigne Golden, un dud). Acolo mergeam în fiecare varã câte trei luni. Greu de descris atmosfera minunatã a acelor vacante. Bulevardul Tomis, plaja, cinematografele cu grãdinile lor de varã, autobuzele, magazinele, erau toate pline de turisti. Un abur usor oriental, c u putin mister, toti turcii si tãtarii constãnteni, vegetatia, pietrele cu scoici în ele, uscãciunea, ruinele, mozaicul antic grecesc. Braga, iaurtul si feluritele feluri de simigerie. Tot aici î ntâlneam pe vãrul Ilie Tamas, pe atunci locuind la Mangalia, un alt oras minunat cu parfum oriental si antic.

Mai târziu, prin 1965 casa a fost vândutã. Vitu a convins-o pe bunica sã vândã casa dupã ce a gonit-o efectiv pe Coca din casã. Coca, Ilie si Iliutã au fost nevoiti sã stea cu chirie în Constanta si apoi s-au mutat în Mangalia, în 19 60. Asa cã în perioada vânzãrii, numai Vitu rãmãsese în casã, Ioli fiind deja plecatã (în treacãt fie zis, si Coca si Ioli au suferit nespus din cauza vânzãrii si nu au fost de acord). Co ca nu a primit decât 1900 de lei, bani pãstrati pentru bunica. (sursã Maria Tamas - 2002)

Au vândut deci casa, luând pe vremea aceea 60000 lei. Mama mea Iolanda a luat din partea ce i-a revenit un televizor Stassfurt (chitantã cumpãrare TV din 14-12-1964), un aragaz, un cojoc si niste pantofi de galã foarte frumosi, din antilopã neagrã, ornamentati cu niste pietre mari, imitatii - spre dezamãgirea socrilor ei, Nadia si Duicã, cãrora nu li s-a pãrut o întrebuintare bunã dat ã banilor. Casa de pe Lãpusneanu 15 a fost nu mult dupã aceea demolatã, lãsând loc unor blocuri.

Acum, când multi dintre ei si casa mai existã numai în amintire, as fi vrut sã fi existat mai multã dragoste si tolerantã între ei. Dar poate cã o parte din greseli le repetãm si noi acum.

RIN: MH:I85